Casa memorială a poetului - erou Ion ȘIUGARIU


În 1976 Floarea ȘUGAR donează statului casa (din care se retrăsese si ea, cu mulți ani în urmă), casa în care a văzut lumina zilei poetul Ion ȘIUGARIU – erou în Cehoslovacia anilor 1945 la doar 31 de ani. "Soarele" cum îi spuneau cei apropiați, "însetat de lumină" cum scria despre sine că este – sufletul poetului peregrin poate adăsta acum și pe pragul casei sale memoriale care-i poartă numele, la Băița, sub aceiași codri adumbriți de Pietroasa, privind aceeași grădină care i-a inspirat atâtea incantații… "Copilul acesta singuratic e poet" își spunea adeseori și chiar plăpând și firav cum era – a putut să-și descopere și vocația de… erou: uneori se juca cu moartea-n texte, alteori il învăluia frica, deznădejdea sau disprețul. Încă înainte să meargă în întâmpinarea războiului și-a morții – în publicistică își vărsa și cauzele și năduful…

Muzeul Județean Maramureș a avut casa în patrimoniu și ani mulți a fost loc de întâlnire, inspirație și creație pentru mai multe generații de scriitori, artiști și ziariști. Comemorările de regulă au fost anuale, au rămas așa și constau ca de obicei în întâlniri ale scriitorilor cu fii satului, elevi, cadre didactice și Administrația orașului – care le și organizează acum. Din anul 2008, casa cu fundație din piatră de vale, stâlpi din stejar, pereți din bârne crăpate lipiți cu pământ și pământ pe jos, acoperită cu șindrilă, compusă din două camere și prispă – intră în administrarea Consiliului Local al orașului Tăuții-Măgherăuș printr-un protocol semnat între Consiliul Județean Maramureș și Primăria orașului Tăuții-Măgherăuș. Urmează investiții majore pentru consolidarea imobilului și reparație capitală; se alocă fonduri și pentru drum – astfel că poteca scobită și bătucită secole cu pasul de-alungul coamei "Curăturilor" din "Dâmbuʼ Luncii" devine… Strada 80 – cu asfalt, rigole, canalizare și parapeți!

În 2013, cu un an înaintea Centenarului, a (re)născut și în Slovacia: am exportat acolo un mit, o legendă, o poveste; am împărțit cu ei nu doar eroul (pe care-l aveau) ci și poetul; am apropiat spiritul creației sale de trupul său la (a)casa de veci – și acestei jertfe găsesc slovacii potrivit să i se incline mereu, mulțumindu-i că asemenea ofrandă și celelaltele 11 mii de soldați români au fost prețul eliberării lor. Frații noștri, cum ne spun – așa se și poartă: smeriți și recunoscători sinceri unui spirit cultivat și erudit care și-a sacrificat conștient viața și visul… nu fără regrete, dar care știa cel mai bine că trebuie mai întâi să (te) eliberezi ca să fii și liber! Și a trait precum a scris… Pe tot teritoriul Slovaciei de unde-au relocate eroi în Cimitirul Militar al Armatei Române din Zvolen – slovacii au înălțat monumente în memoria acestora, astfel că Slovacia este un altar de jertfă și pioșenie.

Poetul de-acum are tot timpul: „Sunt singur, departe… Pe aici sunt munți, e zăpadă multă, ca la noi acasă. Mă gândesc la copilărie, la părinți… Îmi pare rău că n-am putut merge până acasă… Am scris mai multe scrisori dar n-am primit niciun răspuns… Adresa noastră de acasă este: Ion SOREANU, com. Băița, Of. poștal Tăuții-Măgherăuș. Dacă poți încearcă să le scrii și tu. Să știi că mie acasă îmi spun Ion. Nu-mi spune nimeni Soare…” (fragment din corespondența de pe front, 26.01.1945) Soția poetului, Lucia – mai întâi muză, apoi reflexia Soarelui... – a fost neobosită în a-i „risipi” razele surprinse în cuvinte, până dincolo de secol… Lucia SOREANU-ȘIUGARIU (n.1920) a trăit în Aachen, Germania, până în 2015.

"N-ar mai trebui să moară nimeni…" – ultimul rând scris de poet în jurnalul său de front.
Date bio-bibliografice despre poetul-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU (n.06.06.1914 – d.01.02.1945):
Album bilingv româno-slovac "Ion SIUGARIU"
Ion SIUGARIU - Agenda CENTENAR (Subiecte-Dezbateri-Invitati)
"Bolnav de aurora" - Ion SIUGARIU (SOREANU) / volum de poezii
"Progresia SIUGARIU" -> (blog) -> (you tube).